Tânăra salvată pe geam atunci când casa îi lua foc
Moment de groază surprins în oraşul din vestul Siberiei, în Rusia, unde a fost salvată, pe fereastră, după ce a luat foc apartamentul aflat la etajul al 5-lea al unui bloc. Tânăra dormea în momentul în care pisica ei a trezit-o. Pisica…
Astronautul din Emiratele Arabe Unite a reușit să ajungă pe Stația Spațială Internațională
O rachetă Soyuz, care îl avea la bord pe primul astronaut din Emiratele Arabe Unite, Hazza Al Almansoori, a fost trimisă către Staţia Spaţială Internaţională (SSI). La bordul aeronavei fiind încă doi astronauți, unul din SUA şi celălalt din Rusia. Oleg…
Jacques Chirac, a decedat președintele francez
Jacques Chirac, preşedintele Franţei în perioada 1995-2007, a decedat joi, având vârsta de 86 de ani, a anunţat familia fostului lider de la Palatul Elysee. A fost al Parisului, ministru, prim-ministru şi în cele din urmă preşedinte, cariera politică excepţională a lui…
Comisarii din cadrul Gărzii Naționale de Mediu au efectuat mai multe controale în această lună
In urma verificarilor au fost aplicate 32 de sanctiuni, in valoare de 200.000 de lei. Încălcările constatate in urma efectuarii controalelor sunt: lipsa actelor de reglementare pentru proiecte sau activitati, nerespectarea prevederilor autorizatiilor de mediu, nedepunerea declaratiilor la Fondul pentru Mediu,…
Dintr-o grădină zoologică a fost furată o panteră neagră
S-a stabilit că pantera neagră care se plimba săptămâna trecută pe un acoperiș din nordul Franței, a fost furată de la grădina zoologica unde era ținută, relatează Reuters.Lucrătorii gradinii zoologice Maubeuge a observat cand a ajuns la serviciu ca usa custii…
Care este motivul că oamenii se îmbrățișează
De dor, de regasire, de iertare sau iubire – imbratisarea e un fel de medicament universal care dureaza o clipa si vindeca pentru ani. Nu puteam sa imi inchipui cum a aparut obiceiul asta, dar pare sa fie mai benefic decat oricare…
Ce sentimente a avut câinele când a fost la înmormântarea stăpânului său
Un câine a pus toată lumea pe lacrimi prin gestul pe care l-a făcut lângă mormintele stăpânului! Animalul a fost văzut când stătea nemișcat pe cripta stăpânului decedat, iar imaginea a devenit populară pe internet nu după mult timp de la postare. Toată scena…
În Iași o școală a fost amendată pentru că a dat copiilor chiflă cu mucegai
De la 3 școli din Pașcani părinții confirmă că copiilor li s-au împărțit cornuri mucegăite și mere crude. Consiliul Judeţean Iași anunță, că după această situație se vor executa controale inopinate. Situația a fost semnalată pe Facebook de mai mulți părinți…
Semnificați viselor. Ce semnifică când visezi un copil?
Copilul mic care îți apare în vis are mai multe semniificații, iată câteva din ele: Poate insemna puritate, inocenta si tot felul de alte lucruri dragute. Insa poate semnala si anxietate, teama si regresie emotionala. Ce inseamna cand visezi copil…
Un bărbat a ajuns în stare gravă la spital după ce a căzut din căruță
Un bătrân de 73 de ani a ajuns în stare gravă la spital, cu mai multe traumatisme pe întregul corp după ce a căzut din întâmplare din căruța care a fost implicată într-un accident. Acesta a suferit mai multe fracturi…









