Stiri de Ultima ora

Comunicate de Presa de ultima ora

design interior
Arhitectura - Constructii

Design interior

După cum am mai menţionat anterior designul interior este arta de a decora frumos, cu stil şi rafinament locuinţa proprie. Interiorul este un spaţiu limitat, care se află în contact nemijlocit cu persoanele ce trăiesc în acea locuinţă. Interiorul este spaţiul cel mai important din viaţa omului şi de aceea contează foarte mult pentru ce design interior se optează pentru a obţine confortul atât de necesar.
Scopul designului interior este de a crea spaţiul de existenţă fizică al omului. Designul interior este „responsabil” de amenajarea spaţiilor interioare pentru o mai bună utilizare a acestora, pentru armonizarea mobilierului, a stilurilor şi chiar a obiectelor.
Din literatura studiată şi din spusele specialiștilor în domeniu am aflat că designul interior se bazează pe un şir de principii, cum ar fi:
– asamblarea stilistică a tuturor mijloacelor compoziţionale (şi aici ne referim la – materiale, forme de mobilier şi alte accesorii şi obiecte, coloristică, iluminare, elemente de decor, tectonică, etc.);
– coordonarea funcţional-estetică cu destinaţia încăperii;
– coordonarea funcţional-estetică cu stilul arhitectural exterior.

În procesul de design interior, designerii urmează o metodologie sistemică şi bine coordonată, pentru că numai astfel se va obţine un design reuşit şi de calitate. De regulă în crearea designului interior, designerii respectă un anume stil (fie el contemporan, rustic, minimalist, etc.), o anumită tematică. Uneori, sânt cazuri când designerii își pot permite să îmbine unele elemente şi/sau caracteristici din stiluri diferite. Acest lucru se face cu scopul de a crea un design interior unic, memorabil şi poate chiar de invidiat.
O altă întrebare frecvent abordată în domeniul designului de interior este prezenţa sau absenţa culorii alb în interiorul unei locuinţe. După cum bine ştim mulţi preferă culoarea alb în decorul locuinţei pentru că oferă posibilităţi multiple de amenajare şi combinare. De regulă culoarea alb este utilizată în interior ca bază pentru alte culori. Specialiştii în domeniu sunt de părerea că albul predomină în designul interior al persoanelor care nu au curaj să încerce şi alte combinaţii de culori, dar în același timp spun că albul este varianta cea mai potrivită pentru a decora o locuinţă de mici dimensiuni.

Designul interior poate fi divizat în două categorii:

1. designul rezidenţial – este destinat exclusiv designului interiorului locuinţelor, fie că vorbim despre apartamente sau case;
2. designul non-rezidenţial – se ocupă de designul interior a clădirilor publice, cum ar fi băncile, teatrele, sălile de concert, hotelurile, barurile, restaurantele, bisericile, etc..

Înainte de a începe procesul de design interior trebuie să ţineţi cont de anumite reguli importante. Acestea sunt:
– atenţie mare la lumină. Fie că vorbim despre lumina artificială sau naturală, sau o combinaţie dintre acestea, trebuie să ştimi că aceasta are un efect important asupra atmosferei generale dintr-o cameră sau chiar dintr-o casă;
– sursele de lumină trebuie permanent armonizate cu schema cromatică;
– texturile pe care le utilizăm în designul interior într-o cameră sau chiar într-o casă sunt la fel de importante. Diversele materiale textile, sticla, lemnul, cărămida, mătasea, gipsul, damascul –toate aceste elemente pot creşte valoarea designului interior sau îl pot distruge.

Detalii pe www.logosidesigninterior.ro

LEAVE A RESPONSE

Your email address will not be published. Required fields are marked *