Dacă în prima parte a acestui articol am vorbit despre câteva tehnici de bază privind procedurile de audit intern, le vom prezenta în continuare deoarece multe dintre ele pot avea un efect negativ sau benefic asupra misiunii de audit intern. Aceste tehnici sunt în strânsă legătură cu credibilitatea probelor de audit dar, ideea de bază este aceea că se pot utiliza de către auditorul intern dar nu întotdeauna garantează o raportare credibilă sau exactă.
Confirmarea este un alt tip specific de investigare și reprezintă procesul de obținere a unei declarații directe de la o terță parte, cu privire la o imformație sau la o situație (condiție) existentă. Confirmările sunt utilizate frecvent atunci când este vorba despre soldurile conturilor și componența lor, dar nu trebuie limitate doar la aceste elemente , ele fiind utilizate de asemenea și pentru a obține probe de audit intern referitoare la existența sau inexistența anumitor condiții (operațiuni, documente), cum ar fi (de exemplu) absența unui contract, ce poate la rândul său influența recunoașterea unor venituri.
Gradul de încredere în probele obținute prin confirmări, este direct influențat de forma confirmării, de experiența anterioară cu entitatea auditată, de natura informației confirmate și/sau de destinatarul cererii de confirmare. Auditorul poate folosi cereri de confirmare externă pozitivă sau negativă sau o combinație între cele două.
Cererea de confirmare externă pozitivă solicită destinatarul să răspundă auditorului în toate cazurile fie prin a menționa acordul său cu privire la informațiile furnizate fie prin a completa informațiile. Există totuși riscul ca respondentul să răspundă cererii fără a verifica dacă informațiile sunt corecte. Auditorul poate reduce acest risc prin utilizarea unor cereri de confirmare externă pozitivă care să nu menționeze valoarea (sau alte informații) ci să ceară destinatarului să completeze valoarea sau să furnizeze alte informații.
Cererea de confirmare externă negativă solicită destinatarului să răspundă doar în eventualitatea unui dezacord față de informațiile menționate în cerere. Totuși atunci când nu primește nici un răspuns la o cerere de confirmare negativă, auditorul rămâne conștient că nu vor exista probe de audit explicite potrivit cărora terții vizați au primit cererile de confirmare și că au verificat corectitudinea informațiilor cuprinse în acestea.
Reefectuarea reprezintă executarea de către auditor, în mod independent, a procedurilor sau controalelor pe care entitatea le-a efectuat inițial prin sistemul său de control intern, fie manual, fie utilizând tehnici de audit Asistate de calculator (CAAT). Întrucât auditorul verifică direct prin acest tip de probe fiabilitatea sistemului de control intern, ele sunt percepute ca având un grad de credibilitate foarte ridicat, de exemplu reefectuarea testului referitor la analiza conturilor de creanțe pe vechime.
Aceste două tehnici de bază ale auditului intern sunt mai recomandate a fi folosite deoarece mai ales cea din urmă se bazează pe lucruri concrete.
Realcularea este o altă tehnică utilizată pentru misiunea de audit intern iar aceasta constă în verificarea acurateței matematice a informațiilor din documente sau din înregistrări contabile, putând fi efectuată și prin utilizarea tehnologiei informatice (obținerea unor fișiere / baze de date, folosirea CAAT).
Exemple specifice acestui tip de proceduri includ recalculări ale cheltuielilor cu amortizarea activelor fixe, recalculări ale valorilor stocurilor în funcție de metodele (FIFO, CMP etc.) utilizate de entitate, recalculări ale unor obligații / creanțe rezultând din contracte etc.
Cele trei tehnici prezentate au rolul de a oferi niște modalități auditorului intern de a realiza și finaliza misiunea de audit intern cu succes și de a putea oferi informații cu privire la situația firmei auditate. Mai există și alte tehnici dar despre acestea vom vorbi în articolul următor.
Detalii pe www.tpa-horwath.ro
